Se aduna zilele de parca orele, minutele, nu ar mai conta, e deja vineri, a cata mia oara am spus, gandit, scris cuvintele astea? ‘e deja vineri’ …
Mereu pare sa fie deja vineri, chiar si lunea uneori;
Am un amic care spune ca lucreaza numai joia, joia e ziua de munca, pana joi iti revii din weekend, iar de vineri o iei de la capat; in discutie se referea la baute cu prietenii, printre cuvinte, stiu ca se referea la a-ti trai viata zi de zi lasand maxim o zi pentru lucrurile care nu iti plac, pe care trebuie sa le faci, la el ziua aia e joi.
‘nici o zi in viata nu trebuie sa fie joi’, asa mi-a scris intr-un album primit de la ei, de la toata gasca :)
Am trait 27 de ani ca sa inteleg ca fericirea e un lucru pe care il construiesti, nu il astepti, nu il doresti, muncesti pentru ea zi de zi, plangi si razi, investesti si primesti inapoi. Am inteles; acum mai ramane sa pun in practica, … am aflat despre mine anul asta ca sunt fricoasa, in multe aspecte, in general personale, care tin de interiorul meu, nu doar la lectiile de sofat cand semnalizez o depasire si raman in spatele autobuzului oprit in statie.
Mereu am avut impresia ca sunt genul de persoana ‘what u see, is what u get’, se pare ca uneori nu este nici asta atat de usor; mereu sunt lucruri mai personale si mai intime decat mi-as imagina, mereu sunt lucruri greu de admis chiar si pentru mine, greu de asumat si de iesit in fata lumii (indiferent cine este lumea aia) ca sa raman parca complet descoperita. Daca sunt lucruri pe care nici in fata mea nu le pot recunoaste, cum sa le pot descoperi in fata altcuiva, complet si sincer ca sa poata sa ma iubeasca asa cum sunt?